Tencuiala nu este o noutate a zilelor noastre. Chiar şi vechii greci îşi protejau clădirile de intemperii cu tencuieli exterioare pe bază de calcar, iar unele dintre acestea au rezistat până în prezent. Iar romanii realizau tencuieli extrem de rezistente prin adăugarea de cenuşă sau piatră ponce. În prezent, folosim în acest scop ciment şi calcar.
- Tencuiala aplicată pe pereţii exteriori ţine la distanţă umiditatea şi chiar ploaia torențială.
- În acelaşi timp, este permeabilă la vapori, astfel încât zidul poate respira, iar umezeala din interior se evacuează în afară. Astfel se păstrează capacitatea de izolare termică a zidului şi protecția sa la îngheţ.
- În plus, tencuiala protejează zidurile de radiaţia UV, de murdărie şi de poluanţi atmosferici. Altfel, aceşti poluanți ar contribui continuu la descompunerea zidăriei, ceea ce se poate observa atunci când privim la structura deteriorată a unor monumente istorice.
- Tencuiala trebuie să fie, de asemenea, elastică, pentru a putea prelua tensiunile din zidărie fără să se fisureze. Aceste tensiuni sunt cauzate de variaţiile mari de temperatură.
