Are o suprafață de lovire călită și este o unealtă de mână cu utilizare multiplă.

Are un cap dintr-un amestec de cauciuc dur și servește la lovirea unor materiale sau componente sensibile (de exemplu plăci ceramice).

Își găsește utilizarea în construcțiile din lemn, de aceea și numele „ciocan de dulgher“. Capul ciocanului are o pană cu vârf ascuțit și astfel poate fi înfipt într-un lemn, pentru a avea și cea de-a doua mână liberă în cazul unor lucrări dificile. În plus, ciocanul ascuțit de bătut cuie dispune de un extractor de cuie integrat.

Servește la modelarea cărămizilor în anumite forme. De aceea ciocanele de zidari au o muchie ascuțită, orizontală, pe partea din spate a capului.

Este clasicul printre ciocane, disponibil cu diverse greutăți ale capului ciocanului. Fața ciocanului este modelată pătrată, pana ciocanului este rotunjită înspre coadă. Ciocanele de lăcătușerie sunt standardizate conform DIN 1041.

Are un cap din oțel, o pană deplasată și decalată în jos, precum și o față dreptunghiulară. Mărimea ciocanului nu este determinată de greutatea capului, ci de lungimea muchiilor feței (în mm), a se vedea și standardul DIN 5109.

Arată ca un topor, dar nu este, însă servește, în primul rând, la despicarea lemnului. Partea din spate a capului este plată și tăișul are un unghi mai obtuz decât un topor (30°). Astfel lemnul poate fi despicat mai rapid.

Este similar ciocanului pentru piatră, însă are o altă formă a capului, o față pătrată și o pană rotunjită. Barosul are o putere de lovire mare și de aceea se utilizează la lucrări de demolare și la baterea bolțurilor și a cuielor groase.