Pentru a merge la sigur, înaintaţi proiectul de construire autorității competente. Regulamentele de construcţii şi planurile urbanistice zonale trebuie respectate. În plus, înainte de proiectarea concretă, trebuie să clarificaţi aspectele de rezistenţă ale acoperişului.

Dimensiunile minime sunt stipulate în regulamentele de construcţii. Ferestrele mari conferă o atmosferă plăcută şi confort vizual.

Lungimea ferestrei depinde de înclinaţia acoperişului. Acoperişurile mai puţin înclinate au nevoie de suprafeţe mai lungi, iar acoperişurile foarte înclinate pot avea şi lungimi mai mici de ferestre. În mod ideal, cantul superior al ferestrei se găseşte la circa 185-220 cm deasupra pardoselii. Dacă doriţi să priviţi afară din poziţia şezut, trebuie să vă orientaţi după cantul inferior al ferestrei. Aceasta nu ar trebui să se afle mai sus de 90-110 cm de pardoseală. Lăţimea nu depinde obligatoriu de distanţa dintre căpriori.

Alegerea ferestrei de mansardă depinde de alegerea dumneavoastră. Poate că pentru dumneavoastră este importantă o protecţie fonică deosebită sau puneţi accent pe economia de energie. Pentru încăperile nelocuite şi neîncălzite se poate monta, de exemplu, un luminator cu o izolaţie termică mai slabă. Consilierul specializat HORNBACH vă ajută cu plăcere în luarea deciziei corecte.

Pentru etanşarea trecerii dintre fereastră şi acoperiş este nevoie de o ramă de acoperire pentru fiecare fereastră în parte. Aceasta conduce apa care curge de pe suprafaţa acoperişului în lateralul ferestrei, asigurând astfel o etanşare sigură, care nu permite nici pătrunderea prafului sau a zăpezii spulberate în acoperiş.

Ferestrele lăcuite sau vopsite sunt impregnate din fabrică şi tratate definitiv. Puteţi remedia eventualele stricăciuni ale lacului foarte simplu. Şlefuiţi întreaga suprafaţă afectată cu o hârtie abrazivă fină, apoi aplicaţi un strat de lac acrilic pe bază de apă. Pe ferestrele din încăperi cu o umiditate ridicată a aerului (de ex. în bucătărie sau baie) trebuie să aplicaţi un tratament la interval de trei ani, iar pe cele din alte încăperi la interval de 5 ani. Pentru indicaţii detaliate, vă rugăm să consultaţi manualul de utilizare. Ferestrele impregnate din fabrică numai cu grund ar trebui tratate în decurs de 6 luni după montare cu un produs de protecţie a lemnului sau cu lac acrilic pe bază de apă. La interval de 3-5 ani trebui să aplicaţi un nou strat.

Sigur! Pentru ca protecţia solară să funcţioneze perfect, ar trebui ca fereastra şi roleta exterioară să fie produse de acelaşi producător. Notaţi-vă tipul de fereastră, dimensiunea şi numărul de produs. De regulă, informaţiile se găsesc pe plăcuţa cu date tehnice de pe aripa ferestrei. Aveţi nevoie de aceste informaţii pentru a alege roleta exterioară potrivită pentru fereastra dumneavoastră.

Nu este chiar vina vecinilor dmneavoastră. Pentru că formarea picăturilor de rouă este un fenomen natural normal şi nu un defect al ferestrei. Fenomenul este următorul:
Aerul exterior conţine o anumită cantitate de umiditate. Noaptea, atunci când temperatura scade, materialele bune conductoare termice (de ex. metalul şi sticla) se răcesc mai rapid decât aerul. În aceste locuri, aerul ajunge mai rapid la punctul de saturare. Cu alte cuvinte, umiditatea se aşază sub formă de rouă, iar iarna sub formă de brumă. Puteţi observa fenomenul şi la maşinile parcate. La clădiri, ferestrele de pe acoperiş se răcesc mai rapid decât cele ale faţadei, deoarece nu se găsesc într-o nişă de perete protejată. Drept urmare, este normal ca umiditatea din aer să se aşeze pe partea exterioară a geamului sub formă de rouă.
Este un fenomen pur fizic, care este chiar accentuat de coeficientul de izolare termică a geamului. Partea exterioară se răceşte deosebit de mult, deoarece din interior pătrunde prea puţină căldură spre exterior. În cazul modelelor mai vechi de geamuri, cu coeficienţi de izolare termică mai slabi, formarea de rouă era mai puţin pregnantă. Prin aceste geamuri se pierdea însă prea multă căldură. Nu puteţi decât aştepta până când aerul devine suficient de cald pentru a prelua umiditatea.

Etanşeitate la ploaie în averse conform DIN EN 1027 / 12208
Pentru a verifica rezistenţa la vânt şi etanşeitatea unei ferestre, există proceduri de testare normate speciale. De exemplu, la testarea etanşeităţii la ploaie în averse (procedură testare conform DIN EN 1027 / clasificare conform DIN EN 12208), toată suprafaţa ferestrei este expusă la o anume cantitate de apă, în condiţiile unei solicitări mai mari la compresiune în trepte. Fiecare nivel de presiune este testat minimum 5 minute. Clasificarea are loc conform celei mai mari sarcini testate (nivel de presiune) la care în interiorul ferestrei nu s-a mai infiltrat apă, de ex. clasa 5A (200 Pa), 7A (300 Pa) sau 9A (600 Pa).
În afară de acestea, există clase pentru testări speciale, de ex. E900, E1200, numărul de după litera „E“ descriind presiunea maximă de testare „promovată", exprimată în pascali (Pa). Aceste clase speciale de testare sunt valabile pentru utilizări în care elementele constructive sunt expuse unor influenţe sporite ale factorilor meteorologici din cauza înălţimii de montare şi a zonelor de încărcare la vânt. Litera "E" indică „expunerea la o presiune sporită (extinsă)".

* Sursa: DIN EN 1027 / 12208

Rezistenţă la vânt conform DIN EN 12211 / 12210
Rezistenţa la vânt este o altă caracteristică de performanţă a ferestrelor (procedură de testare conform DIN EN 12211 / clasificare conform DIN EN 12210 – de ex. clasa B3, C3, C4, C5). În cadrul acestor testări, sunt testate rezistenţa mecanică a structurii ferestrelor, precum şi deformarea elementelor de cadru sub influenţa unor presiuni definite cauzate de încărcări de vânt simulate. În ceea ce priveşte deformarea, trebuie ca parametrii să se încadreze în anumite valori limită stabilite prin normative. Sub sarcină de vânt, ferestrele trebuie să îşi păstreze proprietăţile.
Criteriile pentru clasificarea elementelor constructive sunt solicitarea la compresiune (nivelul de presiune) şi deformarea determinată în mod real.

* Sursa: DIN EN 12211 / 12210

Rezistenţă la şocuri conform DIN EN 13049
Caracteristica de performanţă denumită rezistenţă la şocuri descrie rezistenţa mecanică, a unui element constructiv, de ex. o fereastră, la şocuri. Pentru testare şi clasificare este obligatorie norma DIN EN 13049. Testarea rezistenţei la şocuri urmăreşte să demonstreze lipsa de pericole a unui element constructiv. Cu alte cuvinte, în cazul unui şoc definit, la un element constructiv nu trebuie să apară niciun fel de deteriorări, de ex. ciobiri ale geamului sau distrugerea cadrului, care ar putea provoca vătămări corporale persoanelor. Testarea are loc cu un element de impact stabilit în cadrul normei (masa: 50 kg) şi diferite înălţimi de cădere. Clasificarea are loc în funcţie de înălţimea de cădere şi daunele care se produc la corpul de probă în urma şocului.

* Sursa: DIN EN 13049