Îndepărtarea depunerilor verzi
Depunerile verzi constau de regulă din alge, mușchi și licheni. Ele se formează mai ales în locuri umede, care nu sunt expuse mult la soare. Acest lucru se poate întâmpla pe lemn, beton, însă și pe pietre. Depunerile nu sunt doar inestetice, ci pot deveni chiar periculoase dacă alunecați pe ele. Aici vă arătăm cum puteți îndepărta depunerile verzi.
Înlăturarea depunerilor verzi cu sodă și apă fierbinte
Nu este întotdeauna necesar să apelați direct la produse chimice. Și unele mijloace casnice vă pot ajuta la îndepărtarea depunerilor verzi. O variantă bună este un amestec din apă fiartă și bicarbonat de sodiu sau sodă. E bine să folosiți acest amestec doar pe vreme uscată. În caz contrar, ploaia va spăla prea repede amestecul. În cazul în care nu sunteți siguri că suprafața tolerează amestecul, testați în prealabil într-un loc mai puțin vizibil. Apoi procedați după cum urmează:
- Măturați suprafața care trebuie tratată și îndepărtați murdăria grosieră.
- Fierbeți apa. Cantitatea este în funcție de mărimea suprafeței.
- Apoi adăugați sodă în apă. Folosiți cca 2 linguri de sodă la 1 litru de apă.
- Distribuiți cu generozitate amestecul pe depunerea verde și pe zonele învecinate. Lăsați totul să acționeze peste noapte.
- În dimineața următoare curățați totul cu o perie și clătiți cu apă limpede – gata!
Nu folosiți oțet, pentru că acesta poate pătrunde în sol. Acolo dăunează altor plante, vietăților din sol și insectelor.
Îndepărtarea depunerilor verzi cu acid pelargonic
O variantă mai prietenoasă cu mediul cu care puteți elimina depunerile verzi sunt erbicidele cu acid pelargonic. Acidul pelargonic este dezintegrat rapid de organismele din sol, fără ca acestea să fie afectate prea mult. Aplicați-l, lăsați-l să acționeze pentru scurt timp și apoi spălați-l.
Îndepărtarea depunerilor verzi cu un aparat de curățat cu înaltă presiune
Pentru îndepărtarea depunerilor verzi puteți utiliza și aparate de curățat cu înaltă presiune. Atenție: manipulați-l cu precauție și aveți grijă ca presiunea apei să nu fie reglată la o valoare prea mare. În caz contrar, pot apărea fisuri, plesnituri și fărâmițări la nivel pietrei, betonului sau lemnului tratat.
Îndepărtarea coclelii
Spre deosebire de depunerile verzi, cocleala se formează exclusiv pe metal. Aceasta rezultă în urma unei reacții chimice între cupru și acidul acetic. Această așa-numită patină apare ca urmare a umezelii și a intemperiilor.
Îndepărtarea coclelii cu mijloace casnice
Puteți așeza obiectele mai mici din cupru într-un amestec de zer și sare. Lăsați-le o oră la înmuiat și apoi ștergeți-le cu o perie sau cu o lavetă. Atenție: această metodă este adecvată mai degrabă pentru depuneri ușoare.
Un alt mijloc casnic este un amestec din hidroxid de amoniu și apă. Diluați în acest scop o ceașcă de hidroxid de amoniu la un litru de apă. Apoi ștergeți cocleala cu acest amestec și, la final, clătiți cu apă călduță și lăsați să se usuce.
Purtați neapărat mănuși de protecție, pentru că hidroxidul de amoniu este apă amoniacală.
În cazul unei cocleli pronunțate, puteți folosi și o baie de oțet și sare. În acest sens, așezați obiectul într-o găleată și acoperiți-l complet cu oțet. Apoi adăugați sare până când obțineți o soluție saturată de sare. Soluția este saturată atunci când sarea nu se mai dizolvă, chiar dacă amestecați. Apoi lăsați să acționeze peste noapte și clătiți obiectul sub apă fierbinte.
Pentru lustruire puteți utiliza un amestec de făină și acid citric. Aplicați pur și simplu această substanță vâscoasă pe o lavetă moale și lustruiți metalul.
Prevenirea coclelii
Pentru prevenirea coclelii puteți freca cu petrol obiectele de cupru. Datorită consistenței sale uleioase, acesta protejează un timp metalul împotriva influențelor externe dăunătoare.
Nu eliminați ca deșeu în natură
Indiferent ce mijloc utilizați. Aveți grijă ca niciun strop de lichid să nu ajungă în natură. În caz contrar, odată pătruns în sol poate provoca daune plantelor, vietăților din sol și insectelor.
Îndepărtarea mușchiului
Similar depunerilor verzi, mușchiul se formează cu precădere pe pietre sau în rosturile dintre pietrele de pavaj care sunt situate la umbră și sunt umede. Mușchiul se poate forma și atunci când solul este umed în mod natural. Nicio grijă: noi vă arătăm cum să îl îndepărtați.
Îndepărtarea mușchiului de pe piatră
O variantă este îndepărtarea manuală. Pe mușchiul format pe alei pavate trebuie să folosiți un cuțit de curățat dale sau o perie de rosturi. Această operațiune va reuși mai bine dacă udați în prealabil mușchiul cu apă fierbinte. Astfel veți elimina și sporii noi.
În cazul în care stratul de mușchi este mai gros, cuțitul de curățat dale nu vă va fi de prea mare folos. Într-un astfel de caz trebuie să folosiți un arzător cu gaz, un aparat de curățat cu înaltă presiune sau o perie electrică pentru rosturi. Aceste echipamente sunt adecvate pentru toate suprafețele din piatră. Totuși, utilizați-le cu prudență, pentru a nu afecta materialul și terenul din jur.
După curățarea rosturilor este bine să le umpleți din nou. În caz contrar, mușchiul se poate forma din nou. În acest sens, puteți utiliza nisip, pe care îl puteți introduce în rosturi cu o mătură.
Îndepărtarea mușchiului de pe lemn
Un alt loc preferat de mușchi sunt terasele din lemn. În aceste locuri este de preferat să nu folosiți echipamente mecanice, acestea putând deteriora grav fibrele lemnului. De aceea, cel mai bine este să utilizați o mătură sau o perie și să frecați cu atenție suprafața. Acest lucru presupune un oarecare efort fizic.
Îndepărtarea mușchiului din gazon
Cine nu cunoaște mușchiul în gazon? Acesta nu doar că nu arată frumos, ci în plus indică o calitate necorespunzătoare a solului. Mușchiul crește mai ales pe soluri umede, sărace în substanțe nutritive. În schimb, aceste condiții nu sunt optime pentru iarbă, așa că mușchiul se poate răspândi cu ușurință. Pentru a nu se ajunge aici, este bine să îl îndepărtați la timp și să îi preveniți reapariția.
Echipamentul clasic pentru îndepărtarea mușchiului din gazon este scarificatorul. Puteți opta între unul electric sau unul acționat manual sau puteți apela la clasica greblă. Prin scarificare sunt extrase mușchiul și paiele din gazon. Astfel, iarba va beneficia de mai multă lumină și oxigen. Mai multe informații pe acest subiect puteți afla din ghidul nostru privind scarificarea gazonului.
După scarificare se recomandă să fertilizați gazonul, pentru a compensa deficitul de substanțe nutritive din sol. În general, este bine să fertilizați gazonul de cel puțin două ori pe an.
De asemenea, e bine să verificați și valoarea pH a solului. În cazul în care mușchiul tot reapare, acest lucru poate însemna că solul este prea acid. Toate valorile sub 5 înseamnă acid. Pentru a contracara acest aspect, puteți trata solul cu var.
În cazul în care solul dumneavoastră este mai degrabă lutos și foarte compact, stagnarea umezelii poate favoriza creșterea mușchiului. Soluția este folosirea unui nisip special pe care să îl împrăștiați pe gazon. Care este modul corect de îngrijire a gazonului, căror aspecte trebuie să le acordați atenție la fertilizare și la împrăștierea varului și nisipului - toate acestea le aflați din ghidul nostru privind îngrijirea gazonului.