Există mai multe tipuri de
Grătarele cu gaz pentru grădină vin cu o serie de beneficii printre care se pot menționa: ușurința în utilizare, căldura constantă oferită pentru întreaga sesiune de gătit și capacitatea de a controla pe deplin temperatura de coacere sau de ardere.
Grătarul pe cărbune prezintă avantajul de a găti în mod tradițional, imprimând și un gust distinctiv alimentelor preparate grație fumului provenit de la arderea esențelor de lemn sau cărbune folosite. Unele lucruri de luat în considerare atunci când alegeți un grătar cu cărbune pentru grădină includ dimensiunea grătarului, materialul din care este fabricat și caracteristicile pe care le are, dintre care merită menționate capacul și orificiile de aerisire reglabile.
Grătarul electric pentru grădină oferă portabilitate, lipsa fumului de la cărbuni și a poluării cauzate de propan în cazul grătarelor pe gaz. Astfel, aceste grătare pot fi folosite nu doar în curte, ci chiar și de cei care nu dețin o grădină, dar vor să se bucure de gustul unui gratar pe cinste chiar pe balconul locuinței proprii ori chiar în interior dacă vremea nu este propice unui picnic în aer liber.
Principalele caracteristici de căutat la un grătar de grădină includ dimensiunile compacte, ușurința de curățare după gătit și manevrabilitatea. Unele modele de grătare pot fi dotate cu roți sau cu mânere de transport, iar altele pot avea un capac pentru a menține căldura în timpul coacerii și pot fi astfel folosite drept cuptoare, extinzând gama de preparate culinare posibile.