Magazinul Domnesti, jud. Ilfov este cel potrivit?
Listele mele de favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
24.12.2024 08:00 - 17:00
25.12.2024 închisă
26.12.2024 închisă
31.12.2024 08:00 - 17:00
01.01.2025 închisă
02.01.2025 08:00 - 21:00
Aţi imprimat această informaţie în 21.12.2024 la ora 20:28. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Dacă vă doriți o sursă de vitamine și antioxidanți la dumneavoastră în grădină, tot ce trebuie să faceți este să vă asigurați că plantați corect agrișii, într-un loc nici cu prea mult soare, dar nici umbrit, și să îl îngrijiți optim pentru a produce cât mai multe fructe. În continuare vom vorbi despre agrișe, beneficiile pe care le au pentru sănătate si despre procesul de plantare și de îngrijire. La final veți ști totul despre aceste fructe acrișoare, dar benefice pentru sănătate.

Există mai multe soiuri de agriși și este important să știți ce caracteristici au fructele lor pentru a lua cea mai bună decizie. Puteți alege agrișe negre, care au fructe moi și dulci, apreciate pentru calitățile excelente de prelucrare (sunt ideale pentru persoanele care vor să savureze agrișele sub formă de gemuri sau sucuri). Agrișele verzi au o suprafață netedă, dar un gust mai acrișor, iar agrișele galbene sunt extrem de dulci, dar și cu mult puf pe suprafața lor. Agrișele roșii îmbină și gustul dulceag, și o coajă cu puțin puf.

Agrișele verzi și roșii sunt de cele mai multe ori preferate pentru că pot fi consumate atât crude, cât și sub o formă prelucrată. Dacă vă întrebați ce se poate face din agrișe, răspunsul este unul simplu: gemuri, dulceață, sucuri și compoturi, la fel ca în cazul multor altor fructe. Indiferent de modalitatea în care consumați agrișele, puteți fi sigur că acestea au beneficii semnificative pentru sănătatea dumneavoastră.

În ultimul timp, circulă un mit despre fructele de kiwi care sunt denumite agrișe chinezești. În realitate, fructul de kiwi nu are nimic în comun cu agrișele veritabile. Vorbim de două plante din familii diferite (kiwi face parte din familia Actinidiaceae, în timp ce agrișii sunt din familia Grossulariaceae).

Multe persoane plantează agrișe pentru proprietățile terapeutice pe care le au. Agrișele ca fructe au beneficii importante pentru sănătate, atât sub formă proaspătă, cât și uscată, motiv pentru care se recomandată consumul lor regulat.

Iată câteva dintre beneficiile agrișelor care vă vor determina să plantați și dumneavoastră câteva tufe în grădina casei:

  • Sunt bogate în antioxidanți – agrișele reprezintă o sursă excelentă de antioxidanți care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

  • Sunt bogate în vitamine și minerale – agrișele conțin vitaminele C, K și B6, potasiu și fier, care susțin funcționarea optimă a sistemului imunitar, a sistemului circulator și a sistemului osos.

  • Mențin sănătatea inimii – consumul regulat de agrișe contribuie la scăderea tensiunii arteriale și la reducerea nivelului de colesterol, iar acest lucru duce la prevenirea afecțiunilor cardiace.

  • Îmbunătățesc digestia – agrișele au un conținut mare de fibre și ajută la menținerea tractului digestiv.

  • Susțin sănătatea ochilor – consumul regulat de agrișe roșii are beneficii pentru ochi, reducând considerabil riscul de afecțiuni oculare (în special degenerescența maculară legată de vârstă sau cataracta).

  • Mențin sănătatea pielii – conținutul mare de antioxidanți și vitamina C ajută la combaterea îmbătrânirii premature și la menținerea unui ten sănătos și strălucitor.

  • Ajută la menținerea unei greutăți sănătoase – numărul mic de calorii și conținutul bogat în fibre al agrișelor ajută la creșterea senzației de sațietate și la reducerea poftelor.

Agrișele au beneficii, dar și contraindicații, de care ar fi bine să țineți cont. Persoanele care sunt alergice la fructele de pădure ar trebui să fie atente la consumul de agrișe sau să consulte un medic înainte de a le introduce în dieta lor. La fel și persoanele care au probleme gastrointestinale, cum ar fi o sensibilitate la fructele cu o aciditate ridicată. Consumul de agrișe ar trebui limitat dacă produce disconfort abdominal, balonare sau diaree. Este recomandat să consumați agrișe în cantități moderate și pentru că aciditatea lor poate duce la iritații ale mucoaselor bucale sau la deteriorarea smalțului dinților. Deși agrișele au contraindicații, ele sunt considerate sigure pentru majoritatea persoanelor dacă sunt consumate moderat și în cadrul unei diete sănătoase.

Agrișii nu sunt plante pretențioase, însă este important să alegeți un loc bun în care să plantați tufele, să respectați distanța dintre plante, să le udați corespunzător și să aplicați îngrășământ de 1-2 ori pe an.

În continuare, vom discuta despre procesul de plantare al tufelor de agrișe, pas cu pas. Așa că, pregătiți-vă uneltele pentru grădinărit și apucați-vă de treabă!

Agrișii au nevoie de soare pentru a produce fructe mari și dulci, însă nu este benefică nici expunerae îndelungată, deoarece pământul s-ar putea usca prea repede, iar acest lucru nu este pe placul agrișilor. Ideal ar fi să găsiți un loc nici prea însorit, nici foarte umbrit, într-o zonă cu un sol permeabil. Tufele se dezvoltă excelent într-un sol umed, dar bine drenat – stagnarea apei poate face ca rădăcina să putrezească.

Deși este suficient să plantați o singură tufă de agriși, fiind plante autopolenizatoare, este recomandat să plantați doi agriși din soiuri diferite pentru a motiva plantele să producă cât mai multe fructe.

Este important nu doar locul în care plantați agrișii, ci și momentul. Se recomandă plantarea tufelor în sezonul de toamnă, atunci când temperaturile sunt blânde. Din toamnă până în aprilie, când înmuguresc florile pe lăstari, agrișul va avea timp suficient pentru a dezvolta rădăcini viguroase.

Dacă ați ratat sezonul de toamnă, mai puteți planta agrișii și în primăvară, dar doar după ce solul a început să se încălzească și pericolul de îngheț a trecut. Dacă există un risc de îngheț târziu primăvara în regiunea în care locuiți, puteți acoperi tufele de agriș pentru a le proteja de temperaturile scăzute.

Plantarea agriselor

Pentru a vă asigura că tufele de agriși se vor prinde și că vă veți bucura de o recoltă bogată, trebuie mai întâi să pregătiți solul pentru plantarea acestora. Puteți începe prin îndepărtarea buruienilor din zona de plantare și prin îmbunătățirea drenajului solului. Următorul pas este săparea gropii cu o adâncime și o lățime suficient de mare pentru a încăpea rădăcina tufei de agrișe. Pentru a face solul mult mai nutritiv pentru plantă, puteți adăuga compost în pământ și puteți așeza puțin din acest amestec pe fundul gropii. În cazul în care pământul din grădină este foarte dens, cu o consistență de lut, ar fi bine să adăugați și puțin nisip (nisipul ajută la o drenare mai bună a solului). Acum puteți așeza tufa în groapa săpată - asigurați-vă că rădăcinile sunt întinse, și nu încovoiate. Puneți restul de pământ în groapă și tasați-l ușor. La final, udați tufa de agriș cu o cantitate generoasă de apă.

Dacă plănuiți să plantați mai multe tufe de agriși, ar fi bine să păstrați o distanță de minimum 100 cm între plante, chiar 200 cm. În acest mod, tufele se vor dezvolta mai bine și vor produce o recoltă bogată.

Agrișii nu cresc mai mult de 150 cm în lățime și înălțime, iar dacă aveți suficient spațiu pe balcon sau pe veranda casei, puteți foarte bine să îi plantați într-un ghiveci. Trebuie totuși să alegeți un ghiveci suficient de mare pentru ca rădăcinile să aibă spațiu să se dezvolte și să vă asigurați că oferi plantei condiții de lumină și de umiditate potrivite pentru a se dezvolta sănătos. Vă recomandăm să alegeți un soi de agriș fără spini, cum ar fi soiul Larell, pentru a evita incidentele neplăcute. În cazul în care observați că agrișul se dezvoltă bine și crește foarte mult în înălțime, îl puteți sprijini cu un arac pentru a avea mai multă stabilitate. Fructele coapte sunt grele și pot rupe crenguțele tufei dacă acestea nu sunt susținute corect. În cazul agrișelor plantate pe balcon, trebuie să aveți grijă la udare. Acestea au nevoie de o cantitate mai mică de apă, dar și de un strat de drenare bun pentru a evita strângerea apei în exces și putrezirea rădăcinii.

Dacă ați urmat sfaturile de plantare a agrișilor, ați ales locul corect și ați îngrijit corespunzător tufele, vă puteți aștepta la primele fructe în lunile iunie și iulie. În funcție de soiul agrișului și de condițiile oferite, acestea pot continua să se coacă până la începutul toamnei.

Tufele de agriș sunt destul de ușor de întreținut – tot ce trebuie să faceți este să vă asigurați că au în permanență pământul ud, mai ales în sezonul cald. Dacă le oferiți cantitatea de apă de care au nevoie, puteți fi sigur că vă vor răsplăti cu o recoltă bogată de fructe. În zilele caniculare de vară, puteți apela la o pătură de scoarță ornamentală așezată pe pământ. Aceasta oferă agrișilor substanțele nutritive de care au nevoie și împiedică evaporarea apei.

Agrișii vor mai avea nevoie și de fertilizare, o dată sau de două ori pe an. Îngrășământul poate fi pus în luna martie, cu puțin timp înainte de înflorirea plantei, apoi în mai, la finalul perioadei de înflorire. Poate fi folosit un îngrășământ special pentru fructe de pădure, compost sau așchii de coarne. Îngrășămintele se încorporează în sol, cu grijă la rădăcinile plantei. Să nu uităm că agrișii au rădăcini destul de superficiale, care pot fi lezate foarte ușor. Fertilizarea tufelor de agriși contribuie la menținerea sănătății plantei și la combaterea bolilor și a dăunătorilor. Cu cât sunt mai viguroase plantele, cu atât va fi mai bună recolta.

Nu în ultimul rând, o bună parte a procesului de îngrijire a agrișilor este reprezentată de tăierea lor. Agrișii abia plantați nu vor avea nevoie de tăiere, ci doar cei care au lăstari prea bătrâni care afectează creșterea fructelor. În primul an, în funcție de dezvoltarea tufei, se vor lăsa 4-5 lăstari viguroși, iar restul vor fi retezați cu o foarfecă de grădină imediat deasupra solului. Lăstarii pe care v-ați hotărât să îi păstrați, vor fi și ei scurtați pentru o dezvoltare frumoasă.

În cel de-al doilea an se lasă încă 2-3 lăstari adiționali, iar restul se retează de la sol. În cel de-al treilea an se îndepărtează lăstarii care deja au îmbătrânit pentru a face loc celor tineri. Regula este ca tufa să nu aibă niciodată mai mult de 8 lăstari (excepție face agrișul cu trunchi înalt care trebuie să aibă maximum 6 lăstari). Pe măsură ce trec anii, se îndepărtează crengile mai bătrâne și lăstarii noi care cresc de-a curmezișul sau cei care încep să se curbeze. Crengile bătrâne le veți recunoaște după culoarea mai închisă, după lemnul aspru și lăstarii cu multe ramificații. Se recomandă și tăierea crengilor care încep să crească spre interior sau a celor afectate de mană, ușor de recunoscut prin depunerile gri de pe frunze. Lăstarii infestați vor fi îndepărtați imediat, înainte de a produce daune întregii tufe. Există și soiuri care fac față cu brio manei – Rolanda, Invicta și Hinnonmäki roșu.

În concluzie, proprietățile agrișelor, beneficiile pe care consumul acestor fructe le are asupra sănătății, dar și modul ușor de îngrijire, reprezintă motive bune pentru care ar fi bine să plantați tufe de agriși în grădina dumneavoastră. Acum că ați aflat totul despre agrișe și aveți toate informațiile necesare pentru plantare și îngrijire, iar în magazinul nostru veți găsi tot felul de soiuri de agrișe galbene, roșii și verzi, care promit o recoltă bogată în condiții optime de dezvoltare.

În sus