Sunt 50 de grade în atelier, miroase a metal încins și peste tot sar scântei. Răzvan taie și apoi sudează metalul, care opune rezistență. Nu degeaba se spune ”tare ca oțelul”. Râuri de sudoare îi curg pe față. Cu voință și răbdare, în armura sa de protecție, Răzvan își vede neclintit de treabă. Încet, fiarele capătă forma dorită, iar imaginația sa nu are limită.
Elemente de motor și tot felul de piese reciclate devin chitare, viori sau diverse decorațiuni steampunk, iar din fire de oțel și cupru se nasc făpturi mistice. Un înger de metal e gardianul Teodorei, fetița lui Răzvan și întruchipează dragostea și dorința sa de a o ocroti.
Într-un alt colț de atelier, sculptura ”Biruința – ultimul val” reprezintă viziunea sa asupra pandemiei.”Trebuie să învingem, nu se poate altfel!”,
spune Răzvan.
Este o sculptură pe care a realizat-o recent prin sudură, fir cu fir, fără șabloane, după mult studiu de anatomie artistică.
Răzvan este autodidact. A terminat facultatea de inginerie alimentară și recent, facultatea de farmacie. Dar pasiunea sa rămâne metalul. A pornit cu lucrări mici - un ceas realizat din piese de bicicletă. Treptat, au apărut primele obiecte de mobilier. Acum, nu cunoaște și nu-și impune limite. Lucrează cu multă îndemânare decorațiuni steampunk și mobilier în stil industrial, iar atunci când are inspirație, trece la sculptură în fir de oțel.
”Lucrări refuzate nu există! Îmi place să fac lucruri, care par uneori imposibil de realizat, care mă provoacă din punct de vedere tehnic și creativ.”
Materia primă pentru decorațiunile steampunk o procură de la dezmembrări. În orice rotiță ruginită, el vede potențial și își imaginează lucruri pe care nimeni nu le vede. Nu sunt două lucrări la fel. Fiecare decorațiune este unică. Nu există un tipar, modelul este în mintea lui Răzvan. Uneori mai primește piese de la clienți, pe care trebuie să le integreze în proiect și îi face plăcere să accepte provocarea. Cel mai solicitant este, însă, mobilierul industrial. Necesită experiență, multă muncă și forță. Nu de puține ori îi sar în ajutor vecinii, atunci când lucrările sale, cântărind sute de kilograme, trebuie scoase din atelier.
Răzvan își ia la rândul său revanșa reparând biciclete, ascuțind cuțite sau sudând unelte rupte la muncă.
”Timpul petrecut în atelier? Încerc să-l limitez la 8 ore, dar de obicei nu am limită, nu știu să mă limitez, atunci când fac ce-mi place! Nu pot să stau, tot timpul trebuie să fac câte ceva”.
Printre scântei se simte în lumea lui. O lume în care metalul îi dă ascultare și prinde forma imaginației sale. O lume în care frumuseți se nasc din rugină și cresc săgeți și aripi puternice de metal, ca un triumf al vieții, al celor ce sunt acum de Neînfrânt.
Regie, Camera&Edit: Sergiu Negrean/Bogdan Pocol | Foto: Casian Podărelu | Text: Roxana Fîcă
Mai multe despre Răzvan Andrei Ghiță găsiți pe site-ul său de prezentare și pe pagina sa de Facebook.
