Mereu la înălțime
Sorin Chiuzbăian realizează mobilier unicat, tocătoare și boluri din lemn în tabăra sa de bază, un atelier din Timișoara, unde arta se îmbină perfect cu tehnica prelucrării lemnului.
Lumina blândă a dimineții inundă atelierul și în aer plutesc particule de praf. E liniștea dinaintea fierăstrăului. Când începe acțiunea, atelierul se umple rapid de rumeguș. Sorin ia o bucată de lemn, o trece prin rindea, o îndreaptă și o finisează. Desenează contururi rotunjite, apoi taie și reia procesul de finisare. Siguranța cu care manevrează lemnul și toate mașinăriile face ca totul ușor să pară, doar mâinile sale muncite îl trădează.
Sub brandul construit de el realizează obiecte din lemn: boluri, tocătoare, căni în stil nordic, numite kukse și mobilier unicat din lemn. Spiritul său de artist se regăsește în proiecte cu design special. Aici e punctul său forte, în viziunea artistică.
Născut în Baia Mare, Sorin este absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara, secția Sculptură. Are un master tot în sculptură, iar de peste 10 ani locuiește în orașul de pe Bega. Povestea sa are temelii solide. În 2002, cu banii cu care puteau să-și ia o mașină, părinții lui Sorin și-au trimis băieții la facultate. Au crezut în ei și le-au susținut talentul. Încrederea familiei i-a dat lui Sorin curajul de a urca tot mai sus.
A lucrat o vreme într-un atelier, fără prea multe perspective, apoi, în 2016, un drum i-a schimbat viața. Camino de Santiago, vechiul traseu al pelerinilor, l-a dus prin urcușurile și coborâșurile ființei sale și i-a redat libertatea interioară. Așa a început povestea Handcrafted by Chiuzbi.
Într-o zi, când își plimba câinele, un husky cu ochi curioși ca ai săi, a zărit printre ruinele unei foste fabrici o oportunitate - un atelier generos cu lumină naturală. Spațiul disponibil nu putea fi decât la etaj, dar asta nu l-a împiedicat pe Sorin. Pasionat de alpinism, a fost mereu prieten cu înălțimile. A construit o scară și a urcat acolo toate utilajele cumpărate în timp. Acum urcă lemnul. Bucată cu bucată. Și îl ridică la rang de artă.
„Vreau să le dau clienților mei ce mi-ar plăcea și mie să primesc. Vreau să mă întâlnesc cu ei pe stradă, să le văd mulțumirea, să-mi zică: 'Ce fain o ieșit!' Îmi doresc ca fiecare piesă de mobilier pe care o fac să atragă privirea, admirația. Cu siguranță, există o artă a lemnului.“
Sorin lucrează doar cu lemn de calitate. La fel ca pe munte, aici nu face compromisuri. Dacă nu e uscat corect sau dacă nu are textura bună, poți face lucrări frumoase, dar care vor crăpa în timp. Aici intervine experiența, dar și relația pe care o ai cu lemnul. Trebuie să înțelegi cum lucrează și unde să faci tăietura ca să tai tensiunea. Calitatea se regăsește și în produsele pe care le utilizează pentru finisaje. Pentru tocătoare sau boluri folosește doar uleiuri speciale, acreditate, care pot intra în contact cu alimentele, iar pentru impermeabilizare utilizează un lac special, care acoperă produsul cu o peliculă de protecție.
În funcție de proiect, Sorin face și montajul. O scară interioară îi ia în medie cam două luni, însă proiectul care i-a adus cele mai multe provocări i-a luat aproape cinci luni pentru producție și montaj. Atât a durat să transforme un tir cu lemn într-un riflaj decorativ, tăiat cu precizie milimetrică și montat individual, cu laserul, într-o locuință amenajată în stil modern.
„Nu e ușor, dar atunci când pui pasiune și îți place ceea ce faci, treci mai ușor peste obstacole, iar eu am fost dintotdeauna un luptător.“
Discret, într-un colț al atelierului, un colaj de imagini stă martor al luptei sale cu înălțimile, până în tabăra de bază de pe Everest, la peste 5.000 m altitudine. Lângă, mai multe tablouri decorează pereții. E un contrast cromatic, și nu numai. Un artist ancorat în realitate. Măsoară cu ruleta și lucrează cu sufletul, translatând în fiecare obiect care-i iese din mâini energia sa pozitivă și toată priceperea. Pentru că acum, alături de urcatul pe munți, aprecierile clienților săi îl țin mereu la înălțime.
Regie, Camera&Edit: Sergiu Negrean/Bogdan Pocol | Foto: Casian Podărelu | Text: Roxana Fîcă