Încă o mână de cărbuni și se aprinde forja. Deși practică un meșteșug vechi de mii de ani, în atelierul fierarului Sorin Bute timpul nu stă în loc. Oxigenul întețește focul. Sorin taie rapid o bucată de fier și o încălzește. La 1100°C, fierul capătă culoarea soarelui la apus. Apoi, sub lovituri bine știute, între ciocan și nicovală, fierul prinde formă și pare să nu mai opună nicio rezistență, dar sudoarea de pe fruntea lui Sorin trădează efortul.

În forja sa, fierarul realizează porți, garduri, balustrade, elemente de șemineu, corpuri de iluminat și diverse obiecte unicat sau recondiționează elemente de patrimoniu din fier forjat prin metode tradiționale. Fierul este modelat la cald, cu stăruinţă și blândeţe, prin lovituri de ciocan. Îmbinările sunt realizare prin nituire, fără sudură sau elemente prefabricate.

În atelier nu e timp de stat. Are comenzi pentru următoarele 6 luni, iar oamenii îl așteaptă răbdători, căci din mâinile sale ies lucruri care merită așteptate. Timpul e de fapt cea mai mare provocare pentru Sorin Bute. Îl împarte între atelier, familie și activitatea didactică. Este tată a trei copii, preot și profesor universitar. Predă teologie la Târgoviște, dar și un curs la Roma. De Italia se leagă și pasiunea pentru fierul forjat. Acolo s-a aprins scânteia. A mers apoi la cursuri în străinătate și în țară, pentru a deprinde tehnicile de lucru. A fost în mare parte autodidact și, din fericire, n-a învățat greșit. Acum și-ar fi dorit să fi mers poate mai devreme la un maestru. Fiind o meserie atât de veche, a dobândit în timpul uceniciei multe secrete pe care, dacă nu ți le spune cineva, ai putea să le descoperi singur doar pierzând foarte mult timp.

„Am fost la câțiva maeștri în străinătate, în Italia și în Austria. Am învățat, pe de o parte, frumusețea organică a fierului, pe de altă parte, precizia și tehnicile. Deschiderea artistică a fierului, dorința de a-l aplica și în artă, am dobândit-o în țară, urmând un master în metal la Universitatea Națională de Arte.“

Pe viitor își dorește să lucreze mai mult în restaurare. Ca preot și meșter al fierului, cunoaște nevoia de veșnicie, în toate sensurile ei, și depune tot efortul ca ceea ce făurește să reziste peste timp. Calitatea și rezistența sunt date atât de măiestria fierarului, cât și de sculele și uneltele sale.

Forja a cumpărat-o din Cehia, nicovalele din Belgia și Germania, iar ciocanul de forjă, care arată ca o piesă de muzeu, este Românesc CFA 65. Se construia la Oradea și era destinat uzinelor și atelierelor mici, dar cu matrițe libere, în care se forjează fiecare element individual și unic. Însă cea mai importantă unealtă a fierarului este mintea.

Și astfel, printre unelte, schițe și scântei, se împletește povestea fierului forjat. E o poveste în care personajul principal găsește timp pentru Cer, pentru cei dragi și pentru tărâmul de foc și sudoare al atelierului.

Privind la omul care știi că are atâtea de făcut, dar pare că are tot timpul din lume să te asculte, să te sfătuiască, să îți arate albume și schițe, nu poți decât să te bucuri că și în vremurile noastre se mai păstrează ceea ce nu trebuie pierdut, iar lucrurile sunt bine făcute, cu talent, responsabilitate și pasiune.

Regie, Camera&Edit: Sergiu Negrean/Bogdan Pocol | Foto: Casian Podărelu | Text: Roxana Fîcă