Apă. Ciment. Lumină
Cimentul este un material de construcție excelent, dar poate fi mai mult de atât. Cu răbdare și iscusință, într-un atelier de doar 4 mp, Andra Raicu pune cimentul într-o altă lumină, transformându-l într-un obiect util și decorativ – un suport, un ghiveci sau un corp de iluminat.
Andra e de profesie arhitect de interior, iar pasiunea pentru design i-a trezit curiozitatea de a lucra cu materiale elementare, pentru a scoate la lumină frumusețea simplității. A experimentat însă câțiva ani cu cimentul, până a reușit să-i înțeleagă temperamentul și potențialul.
„Cimentul nu este un material pe care să îl poți mula, precum ghipsul sau lutul, iar aici este provocarea. În cazul cimentului, trebuie să știi la ce rezultat vrei să ajungi, ca să poți controla întreg procesul. Obișnuiesc să folosesc ca matrițe ambalaje de la diferite produse, pe care în mod normal le-am arunca. Absolut tot poate avea o reinterpretare, ambalajele, materialele, tot“, spune Andra, în timp ce taie un recipient de plastic, viitoare matriță pentru o veioză, pe care o va boteza cu nume de stea.
Rezultatul final prinde contur pe parcurs, în timp ce mă joc cu matrița, diferiți pigmenți și cu materialul, dar mai ales după ce scot obiectul din formă și încep să-l finisez. Întotdeauna o mică crăpătură, un mic defect, poate face întreg obiectul să strălucească și să-i ofere unicitate. Iar aici este frumusețea. Frumosul poate fi felul cum natura se integrează în case. Este ideea de a accepta imperfecțiunile vieții. Frumosul poate prinde multe forme, fiecare cu farmecul său.
Pentru Andra, meseria de arhitect de interior se îmbină perfect cu pasiunea pentru obiectele făurite din ciment.
„Mi se întâmplă să învăț pe șantiere lucruri care mă inspiră să le aplic în atelier și invers, iar pandemia ne-a dat o lecție de luat în seamă: este foarte important să locuim în spații fluide și funcționale, croite pe tiparul personalității noastre și care ne îndeplinesc nevoile, să avem fie obiecte decorative, fie lucruri de care ne leagă experiențe, care chiar ne dau o stare de bine și aduc valoare casei. Tot atât de important este să integrăm natura în cămine și să punem accent pe lucurile esențiale, pentru a lăsa spațiu în viețile noastre. Haosul ne perturbă. Lucrurile multe ne perturbă. Așa că, de acum înainte, chiar cred că vom începe un proces în care percepția despre spațiul locuit se va schimba total și într-un mod pozitiv.“
Regie, Camera&Edit: Sergiu Negrean/Bogdan Pocol | Foto: Casian Podărelu | Text: Roxana Fîcă
Mai multe despre Andra Raicu găsiți aici, pe site-ul său de prezentare.